Este considerat cel mai inteligent om care a trăit vreodată. De mic știa 40 de limbi străine, însă destinul său a fost unul extrem de crunt

Considerat cel mai inteligent om care a trăit vreodată, William James Sidis citea, la un an şi jumătate ziarul, până la vârsta de opt ani învăţase nu mai puţin de opt limbi străine, iar la 16 ani devenea cel mai tânăr absolvent Harvard. Destinul său, însă, a fost unul crud. A murit şomer, fără niciun ban…

S-a născut, la final de secol XIX, într-o familie de intelectuali: tatăl – profesor de psihologie la Harvard, mama – medic. Cumva, destinul îi era pecetluit!

A ÎNVĂȚAT 40 DE LIMBI STRĂINE!

La vârsta de doi ani citea fluent în engleză, iar la patru scria deja în limba franceză, până la opt ani învăţând opt limbi străine, după care a creat, de la zero, o nouă limbă, Vendergood.

La vârsta de 8 ani, William James Sidis şi-a demonstrat talentul de viitor matematician, dezvoltând un nou tabel de logaritmi bazat pe numărul 12, un an mai târziu susţinând o prelegere în cadrul Universităţii de la Harvard. Mai târziu, tânărul William avea să cunoască 40 de limbi străine, datorită eforturilor părinților, dar şi a inteligentei sale extraordinare.

La 12 ani, William devenea cel mai tânăr student la Harvard, ca patru ani mai târziu să şi absolvească, stârnind atenţia mapamondului. În 1914, întreaga lume îi prevestea un viitor spectaculos, însă destinul avea alte planuri pentru el…

A lucrat timp de câţiva ani ca profesor de matematică la o universitate din Texas, după care a hotărât să renunţe la cariera academică, devenind un socialist înrăit!

Din geniu, în socialist arestat!

În anul 1919, după participarea la o paradă socialistă din Boston, William a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare, însă părinţii au reuşit să schimbe pedeapsa. Astfel, fostul academician a petrecut un an într-un sanatoriu, iar în timpul procesului s-a declarat un socialist şi un oponent vehement al Primului Război Mondial.

După acest incident, a început să lucreze cu maşini de calcul, dar şi să scrie lucrări de specialitate (de la cosmologie la istoria nativilor americani). A fost condamnat la optsprezece luni de închisoare. După ce iese din închisoare nu mai păstrează legătura cu părinții săi și se retrage în micuțul său apartament din Boston unde redactează mai multe lucrări științifice.

Într-o zi de vară din iulie 1944 este găsit inconștient în apartament. Avusese un accident vascular cerebral care îi fusese fatal la doar 46 de ani.

În ceea ce priveşte coeficientul de inteligenţă, numerele spun multe. IQ-ul mediu este 100, iar un IQ de peste 140 aduce cu sine titlul de geniu. George Washington avea un coeficient de inteligenţă de 140, Albert Einstein avea 160, iar Isaac Newton avea un remarcabil IQ de 190. Sidis, pe de altă parte, avea un IQ estimat la 250-300! Deşi coeficientul nu ia în calcul şi alte capacităţi, precum creativitatea, este totuşi impresionant că IQ-ul se află mult peste cele mai mari cunoscute.

Surse: a1.ro, cunoastelumea

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *