Hrebenciuc, deputat, 2 ani închisoare pentru 300 milioane de euro; Chirvăsuţă, medic, 4 ani de închisoare pentru 1.000 lei mită

Tine-ti familia si prietenii informati! Distribuie pe:

Un procuror DNA solicita, miercuri, judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) pedeapsa maximă, de 12 ani, pentru fostul deputat Viorel Hrebenciuc, acuzat de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi spălare a banilor. Pedepsa maximă pentru constituire a unui grup infracţional organizat este de 10 ani, iar pentru spălare de bani este de 12 ani. În mod normal, instanţa dispune pedeapsa cea mai grea, în acest caz fiind de 12 ani.

Însă, pentru Hrebenciuc s-a dispus o derogare de la regulă! A fost achitat pentru cele mai grave fapte, rămânând cu o pedeapsă de tot râsul, de 2 ani de închisoare pentru trafic de influenţă, după un prejudiciu de peste 300 de milioane de euro. Scandalos, am putea spune, atâta timp cât un medic cardiolog din judeţul Tulcea, Cecilia Chirvăsuţă, a fost condamnată, în urmă cu câteva luni, la 4 ani de detenţie cu executare, pentru că a primit 1000 de lei pentru a-şi pune parafa pe nişte documente, într-un dosar de pensionare pe caz de boală. Doi ani pentru 300 de milioane de euro versus patru ani pentru 1000 de lei. Mare minune că Hrebenciuc nu a primit pedeapsa cu suspendare.

CITESTE SI:  Un batran de 60 de ani din Botosani si-a luat bilet, dar a ajuns umilit si dat dat afara din autobuz. Soferul i-a aruncat pur si simplu bagajul in strada

Dosarul retrocedărilor, în care a fost condamnat, a fost trimis în instanţă în 2015, când Viorel şi Andrei Hrebenciuc, dar şi fostul deputat Ioan Adam şi-au recunoscut vinovăţia, solicitând să fie judecaţi prin procedura simplificată.

Acuzaţiile din dosar se referă la retrocedarea ilegală a 43.227 hectare teren forestier în judeţul Bacău în favoarea lui Paltin Sturdza şi în defavoarea Romsilva. Prejudiciul calculat de DNA în acest caz se ridică la 1.421.800.870 lei (echivalentul a 303.888.615 euro), reprezentând contravaloarea terenului. Viorel Hrebenciuc a acceptat să intervină pe lângă funcţionarii unor instituţii din Bacău pentru ca Paltin Gheorghe Sturdza să intre în posesia a 43.000 de hectare de pădure. În schimbul intervenţiei, Hrebenciuc urma să primească 12.000 de hectare, prin încheierea unui act adiţional pe numele fiului său, Andrei Hrebenciuc.

CITESTE SI:  Cum a reuşit o tânără să economisească 190.000 de euro pentru a-şi cumpăra casă. Este o metodă simplă la îndemâna tuturor, dar la care nimeni nu s-ar fi gândit:

Fosta eminență cenușie a PSD a primit, astfel, o condamnare de 2 ani de închisoare pentru trafic de influență, fostul deputat Ioan Adam, acuzat de instigare la abuz în serviciu, constituirea unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă, a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, iar Andrei Hrebenciuc a primit 2 ani de închisoare cu suspendare. Hotărârea instanţei supreme nu este definitivă şi poate fi atacată.

CITESTE SI:  Secretul rușinos a ieșit la iveală! Andra, amor în secret cu un cântăreț celebru de la noi. „I-aș face mult rău”. Cine e. Vezi imaginie cu ei împrenă

Tine-ti familia si prietenii informati! Distribuie pe:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *