O fetiţă blondă păşeşte pe scenă și cântă Yodeling

Fiecare participant într-un concurs muzical vine în faţa juriului pentru a face dovada unui talent vocal de excepţie în speranţa că va fi apreciat la reala lui valoare. Vârsta nu constituie de multe ori un atu în sine, însă performanta vocală cu siguranţă contează de cele mai multe ori. relateaza stiinta.net

Sofia Shkidchenko este o fetiţă cu părul de aur, în vârstă de 11 ani, care a participat în cadrul concursului „Ucraina Got Talent” cu o interpretare originală a celebrei piese „Yodeling”.

Prezenţa ei scenică impecabilă, naturaleţea şi inocenţa vârstei pe care o are, deopotrivă cu aptitudinile sale vocale remarcabile, au făcut ca reprezentaţia ei să fie apreciată şi aplaudată la scenă deschisă. Bucuria care i se citeşte pe chip denotă o mare pasiune pentru muzică.

Nu este la îndemâna oricui să interpreteze acest refren destul de dificil din punct de vedere muzical datorită faptului că presupune o tehnică vocală desăvârşită. Modul în care Sofia îşi armonizează vocea şi îi oferă o coloratură de mare virtuozitate este extraordinar.

Spre finalul piesei interpretarea Sofiei ia o turnură cu totul neaşteptată datorită ritmului antrenant.

„Yodeling” este o formă de canto, care implică schimbări repetate şi rapide între registrul notelor joase de piept şi registrul notelor înalte. Cuvântul englez „yodel” este derivat din cuvântul german (şi iniţial austro-bavarez) „jodeln”. Această tehnică vocală este folosită în multe culturi din întreaga lume.

Yodelingul a făcut-o celebră pe tânăra Ilinca Băcilă și i-a adus piesa „Yodel It” care avea să devină preferata românilor pentru Eurovision 2017. La 18 ani, Ilinca este una dintre puținele cântărețe care pot face yodel perfect, iar abilitatea ei i-a impresionat pe români care i-au oferit peste 10.000 de voturi la Selecţia Naţională Eurovision.

Yodelingul este un stil de a cânta ce include schimbarea repetată a tonalității pe durata unei singure note. Termenul de „yodel” s-a format de la cuvântul german „jodeln” care poate fi tradus ca „rostirea silabei jo” (pronunțată yo în engleză). Această tehnică este folosită în multe culturi de pe întreg mapamondul.

Yodelingul alpin are o istorie lungă în Europa, devenind popular în anii 1830 ca metodă de divertisment în teatre și în sălile de concerte. În Africa Centrală, yodelingul reprezenta o formă de comunicare și anunța locația și identitatea yodeler-ului.

În 2014, Ilinca Băcilă impresiona o țară întreagă la preselecțiile pentru concursul de talente Vocea României, reușind să întoarcă scaunele celor patru artiști din juriu. „Yodeling-ul tău este foarte tare! Te aștept la mine în echipă”, i-a strigat Marius Moga, impresionat de talentul tinerei. Deși nu a câștigat marele trofeu, Ilinca a ajuns în semifinale alături de Loredana și a însoțit-o pe artistă în turneul național.

Ca urmare a impactului mare pe care l-a avut talentul său de a face yodeling, Ilinca a pregătit pentru fani un tutorial despre ce înseamnă yodeling-ul și cum se poate învăța. În videoclipul postat pe YouTube, Ilinca povestește și primul moment în care a făcut yodeling.

Ilinca provine dintr-o familie de muzicieni și spune că a fost pasionată de muzică dintotdeauna, deși drumul parcurs nu a fost deloc ușor. La vârsta de 5 ani, Ilinca avea disfonie, afecțiune caracterizată prin modificarea timbrului și intensității vocii datorită unor leziuni ale coardelor vocale, ale nervilor laringieni sau ale unor centri nervoși superiori. Însă asta nu a oprit-o pe micuța Ilinca să-și urmeze visul. A început să studieze muzica de la vârsta de 7 ani și de atunci a participat la numeroase festivaluri de muzică.

Despre participarea la Eurovision, Ilinca a povestit că a fost contactată de Mihai Alexandru care i-a spus că a scris o piesă cu yodel şi, cum nu mai cunoaştea pe nimeni care să facă yodel în România, i-a propus o colaborare. Tânăra a mărturisit şi că ideea de a înscrie „Yodel it” în cursa pentru Eurovision a apărut mult mai târziu, abia după ce a fost ascultată de un prieten al compozitorului.

„Te iubesc, mami, te iubesc, tati! Vreau să-i spun lui Mihai Trăistariu că mi-a dat încredere atunci când mi-a oferit un premiu la Herculane”, a declarat Ilinca după ce a câştigat.

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.

Avrram Florea

Fondator la avramflorea.ro din anul 2016, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din Romania.

Urmareste-ma!

Urmareste-ma pe retelele de socializare