Connect with us

Timp liber

Acest student mergea 30 de km prin întuneric pentru a ajunge la muncă. Când şeful său află adevărul, izbucneşte în lacrimi

Când şeful său află adevărul, izbucneşte în lacrimi

Câteodată ne întrebăm de ce persoanele care fac cel mai mult rău primesc cea mai mare atenţie, în timp ce oamenii care merită de fapt să fie sărbătoriţi rămân în anonimat.

Este şi cazul lui Walter Carr, un student de condiţie modestă, din Alabama, SUA. După cum veţi vedea mai jos, el este cu adevărat o sursă de inspiraţie pentru noi toţi.

Acestea sunt exemple de ştiri pe care am vrea să le citim în fiecare zi. În acest fel oamenii ar putea vedea în cele din urmă că astfel de persoane sunt eroii pe care trebuie să îi avem ca modele.

Totul a început când maşina lui Walter s-a defectat. Tocmai îşi găsise un nou loc de muncă la compania de mutări mobilă Bellhops, dar cu o zi înainte de a începe munca maşina lui nu a mai pornit.

Majoritatea persoanelor care locuiesc departe de locul de muncă ar putea vedea acest lucru ca o provocare imposibilă, care i-ar împiedica să meargă la lucru, dar nu a fost valabil şi pentru Walter.

CITESTE SI:  Locul din România unde îți poți cumpăra o casă cu 2.000 de lei

Pentru a nu-şi pierde slujba, tânărul angajat a decis să meargă peste 29 de kilometri până la noul său loc de muncă, plecând de acasă la miezul nopţii şi mergând toată noaptea pentru a ajunge acolo la timp!

Când un echipaj de poliţie l-a văzut pe Walter plimbându-se singur pe un drum întunecat în toiul nopţii, l-au oprit şi l-au întrebat ce caută acolo la acea oră. Au fost atât de impresionaţi de răspunsul său, încât l-au dus în oraş şi l-au invitat la micul dejun.

În acea zi, Walter era programat să o ajute pe o femeie pe nume Jenny Lamey şi pe familia ei, cu mutarea. Datorită intervenţiei ofiţerilor de poliţie, Walter a ajuns la casa familiei Lamey mult mai devreme decât era planificat. La sosire, poliţiştii i-au explicat familiei Lamey de ce Walter a ajuns atât de devreme.

CITESTE SI:  Viața “pe caiet”- cel mai scump trai în România lui 2018

Jenny a fost atât de impresionată, încât l-a întrebat pe Walter dacă vrea să intre şi să se odihnească puţin înainte de a-şi începe munca. Dar Walter a refuzat-o politicos dorind să înceapă imediat mutarea.

Ulterior, Jenny nu a putut să şi-l scoată din minte pe Walter şi a decis să publice această întâmplare pe pagina ei de Facebook.

Povestea ei s-a distribuit rapid, ajungând în cele din urmă la Luke Marklin, CEO Bellhops. Luke a fost atât de emoţionat când a aflat despre hotărârea extremă a lui Walter, încât a decis să-i ofere un cadou… cheile noii sale maşini.

„Aceasta este o poveste incredibilă”, a scris Luke pe contul său de pe Twitter. „Curajul şi sufletul pe care Walter le-a arătat definesc precis cultura Bellhops. Sunt foarte mândru că fac parte din aceeaşi echipă cu Walter…”

Când Walter a primit cheile de la noua sa maşina, el abia şi-a putut găsi cuvintele în timp ce încerca să-şi reţină lacrimile.

CITESTE SI:  Vezi cea mai frumoasă discutie dintre BUNICA și NEPOTICA ei de doar 2 luni a cucerit tot internetul !

Ulterior, Walter a precizat că Bellhops a fost primul său angajator după o perioadă lungă de timp şi a vrut să se asigure că îşi manifestă implicarea. „O să ajung la acest loc de muncă, într-un fel sau altul, nimeni nu mă poate opri”, şi-a spus el.

De asemenea, le-a mulţumit părinţilor pentru aportul pe care l-au avut pentru ca el să ajungă omul de astăzi. Familia lui nu a dus-o uşor, după ce a pierdut totul în urma uraganului Katrina, fiind obligaţi să se mute în Alabama.

„Vreau ca oamenii să ştie că nu contează care este provocarea, poţi să o depăşeşti”, a spus Walter. „Nimic nu este imposibil dacă nu-l faci să fie imposibil. Poţi trece peste orice. Numai tu decizi să faci asta”, a mai adăugat el, încercând din răsputeri să nu-şi arate lacrimile.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Timp liber

Un tanar muncitor din brasov a reusit sa construiasca o casa din baloti care este rezistenta la cutremure si incendii iar casa costa doar 1.000 de euro

Proiectul apartine lui Bogdan Muresan, un arhitect din Brasov, iar la baza constructiei locuintei stau balotii de paie. Fundatia se construieste din pietre de rau peste care se toarna o placa de beton. In acea placa se introduc suportii pentru balotii de paie, iar peste toata structura se monteaza acoperisul, care este facut din lemn.

CITESTE SI:  Acest ingeras este adorabil in timp ce manca o felie de… lamaie

Balotii, care reprezinta peretii casei au o latime de jumatate de metru. La final totul se tencuieste si se vopseste cu var. O casa din baloti de paie care costa 1.000 de euro are o suprafata de 75 de metri patrati.

onstructia unei astfel de case in regim propriu dureaza intre doua si cinci saptamani. Contrar a ceea ce ar putea crede multa lume, casele din baloti de paie au o multime de avantaje:

CITESTE SI:  Vezi cea mai frumoasă discutie dintre BUNICA și NEPOTICA ei de doar 2 luni a cucerit tot internetul !

– rezista foarte bine la cutremure, deoarece sunt foarte elastice;

– sunt foarte eficiente energetic. Vara sunt racoroase iar iarna sunt calduroase;

– aceste case nu ard si rezista bine si la umezeala, o inflitratie de 19% apa in interiorul „zidurilor” nu pune probleme.

Aceasta metoda de constructie a caselor nu este noua si a fost adoptata la scara larga de americani, norvegieni si germani.

CITESTE SI:  Surpriză la nunta fetiței lor ! Părinții au ieșit pe ringul de dans și-au început să se miște făcând un show de zile mari. Fetița lor a rămas fără glas – VIDEO

sursa: www.stirilekanald.ro

Continue Reading

Timp liber

Adio saracie si probleme! Aceste 8 zodii chiar se vor imbogati

In urmatoarele luni 8 zodii vor avea un succes colosal de mare din care vor reusi sa se imbogateasca ajungand sa urce la alt nivel social mult mai ridicat

Vor avea multe bucurii in familie, multe momente de neuitat alaturi de prieteni si rude, dar si momente in care vor fi singuri, intr-o vacanta si se vor relaxa doar ei. Pe departe, cea mai mare bucurie pe care o vor avea sunt copii, pe care ii vor creste amandoi intr-o armonie continua. O sa vada cu ochii lor cum cresc copii mari, sanatosi si foarte inteligenti, acest fapt datorandu-se atentiei foarte ridicate pe care le-o ofera copiilor.

CITESTE SI:  Superbă reîntâlnire între cățel și stăpân

Datoriile nu vor mai fi o mare problema, iar cheltuielile nu se vor mai simte atat de tare. Toata lumea vrea sa apuce pe un drum bun in viata, un drum pe care banii, dragostea si fericirea sa nu le lipseasca din viata lor, insa nu toata lumea apuca pe acel drum. Unii se straduiesc din rasputeri sa apuce pe acel drum, incercand sa-l caute incontinuu. Extraordinar este faptul ca aceste 8 zodii sunt foarte aproape de acel drum, chiar „la doi pasi” de el. Unii au noroc chior la bani, de altii pare ca nu se lipeste nimic si pace! Astrologii au constatat ca exista zodii care au o predispozitie catre imbogatire. Mai exact zodii care au dat cei mai avuti oameni ai Planetei.

CITESTE SI:  Viața “pe caiet”- cel mai scump trai în România lui 2018

Viata le-a pregatit aceasta surpriza datorita astrelor care influenteaza succesul lor: VARSATOR, FECIOARA, TAUR, RAC, BERBEC, SAGETATOR, BALANTA, SCORPION. Aceste zodii se vor imbogati foarte curand, chiar luna aceasta si vor trai o viata asa cum nici macar nu isi imaginau! Vor trai intr-o bogatie continua si vor uita ce este aceea nevoia de bani, deoarece vor avea extrem de multi bani care le va schimba viata!

CITESTE SI:  Un om bogat și-a pierdut fiul pe front. O lună mai târziu a auzit la ușă bătăi!
Continue Reading

Timp liber

Afla misterul celor doua oceane se întâlnesc dar nu se amesteca

Știai misterul celor doua oceane se întâlnesc dar nu se amesteca:

Credeai ca le-ai vazut pe toate? Iata locul in care doua oceane se intalnesc si nu se amesteca! Linia de jonctiune a celor doi colosi este formata dintr-o spuma, care delimiteaza o apa albastra si limpede de una destul de inchisa la culoare. Cele doua oceane se intersecteaza in mijlocul Golfului Alaska, dar nu par a se amesteca. De ce? Pentru ca exista o diferenta foarte mare de sare.

CITESTE SI:  Superbă reîntâlnire între cățel și stăpân

Apa cea mai deschisa la culoare este rezultata din topirea ghetarilor, fiind proaspata si saraca in saruri, in timp ce al doilea ocean are o cantitate foarte mare de sare.

De aceea, cele doua oceane au densitati diferite, fapt care face aproape imposibila amestecarea acestora.

Două oceane, Pacific și Artic, se întâlnesc în Golful Alaska, dar niciodată nu se amestecă. Cele două oceane, cu apă de Descoperirea a fost făcută de un fotograf, iar de atunci mii de turiști vizitează Golful Alaska pentru a vedea în realitate delimitarea naturală a celor două oceane.

CITESTE SI:  9 zodii primesc o sumă mare de bani!

Mulți nu înțeleg cum e posibil ca două oceane să nu se amestece și să aibă o delimitare atât de clară. Specialiștii au și un răspuns.

Oamenii de știință spun că apa deschisă la culoare, Oceanul Artic, provine din topirea ghețarilor și este saracă în săruri.

La polul opus de află Oceanul Pacific, cu apă foarte sărată. Specialiștii spun că cele două mase de apă au densități diferite și acesta este motivul pentru care nu se amestecă.

CITESTE SI:  Locul din România unde îți poți cumpăra o casă cu 2.000 de lei

Aceasta stiinta a fost creata de Dumnezeu si cu siguranta exista o explicatie. Insa avem multe lucruri care ne uimesc.

Continue Reading

Timp liber

Are doar 7 ani dar deja se antreneaza sa devina pilot de avion Boieng de 62 de tone. El este copilul extraordinar al aviatiei Romane

Joshua este un băiat fascinat de zbor care, la vârsta de 7 ani, se pregătește să devină pilot! Știe ce vrea și muncește ca să-și vadă visul cu ochii. Îl cunoaștem într-un reportaj realizat la școala de aviație.

Câți dintre noi nu am cântat „Avion cu motor/ Ia-mă și pe mine-n zbor!” Pentru mulți, a rămas un vis! Însă pentru Joshua, un băiat de 7 ani, este o realitate. Copilul vrea să devină pilot și se antrenează serios.

CITESTE SI:  9 zodii primesc o sumă mare de bani!

Merge la școala de aviație. Petrece mult timp cu… capul în nori, dar a rămas cu picioarele pe Pământ. Știe ce vrea și muncește ca să-și vadă visul cu ochii!

Joshua are 7 ani și, la manşa unui BOEING 737 de 62.000 kg, a decolat de pe aeroportul aflat lângă plaja însorită sau…de lângă munții înzăpeziți.

CITESTE SI:  Locul din România unde îți poți cumpăra o casă cu 2.000 de lei

Cel mai mult îi place aterizarea și a simțit din plin adrenalina când, în urma coliziunii cu un stol de păsări, a cedat motorul sau când s-a trezit în mijlocul furtunii.

A trăit toate aceste experiențe în deplină siguranță, într-un simulator de zbor.

Joshua: Visul meu este să zbor și să pilotez un avion real.

CITESTE SI:  Un om bogat și-a pierdut fiul pe front. O lună mai târziu a auzit la ușă bătăi!

Andrei Dobai, instructor: Am început de la basic cu el și acum deja face lucruri complexe, știe să lucreze cu MCP, îl pot lăsa singur în cockpit și aduce avionul la sol.

-Înainte, să verificăm lista!

-Raport de cabină.

-Primit.

-Verificat.

– Flapsuri?

– Verificat.

sursa: www. digi24.ro

Continue Reading

Facebook

Advertisement




Articole recente



Trending