Poliția română trage semnalul de alarmă. Toți crescătorii de câini pot plăti amenzi uriase!

Crescătorii de câini sunt obligaţi să se informeze despre obligaţiile pe care le au în ceea ce priveşte deţinerea unui astfel de câine.

Mai mult, poliţiştii vor relua controale la nivelul întregii ţări pentru a identifica toate patrupedele ţinute în locuinţe, indiferent dacă e casă sau apartament.

Cei care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, riscă nu doar amenzi, dar şi dosar penal.

Pe site-ul Asociaţiei Chinologice sau al poliţiei sunt informaţii despre rasele de câini vizate, precum şi clasificarea lor. Poliţia Română spune că cei care au astfel de câini sunt obligaţi să-i înregistreze la poliţie, după ce, în prealabil, au obţinut documente de la Asociaţia Chinologică, care stabilesc rasa şi categoria din care fac parte animalele.

În plus, proprietarii sunt obligaţi să castreze animale, în special câinii de atac, dar şi să cumpere asigurări de răspundere civilă, pentru că există situaţii de risc şi trebuie ca eventualele pagube să fie acoperite.

În 2018, în urma controalelor, au fost identificaţi 32.000 de câini neînregistraţi oficial, astfel că proprietarii au fost amendaţi ori s-au ales cu dosare penale.

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.

Avrram Florea

Fondator la avramflorea.ro din anul 2016, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din Romania.

Urmareste-ma!

Urmareste-ma pe retelele de socializare

Cele mai populare articole!