Ce trebuie să știe românii despre schimbarea permisului auto! Legea care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2019

Schimbarea permisului de conducere este o procedură considerată anevoioasă de multe persoane, mai ales că sunt nevoite să petreacă ore în șir la cozi interminabile. 

Așadar, dacă urmează să-ți expire valabilitatea permisului de conducere ori l-ai pierdut, deteriorat sau ți-a fost furat, trebuie să știi că eliberarea unui nou permis de conducere sau a unui duplicat se face printr-o cerere adresată autorităților, la care se vor atașa anumite documente.

Concret, pentru a obține un nou act trebuie să depui o cerere de eliberare a unui nou permis ori a unui duplicat, ce va fi depusă personal la oricare serviciu public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor.

De cealaltă parte, însă, românii care trăiesc în străinătate pot împuternici pe cineva prin procură specială,  autentificată de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României sau autentificată de autoritățile străine, dar care trebuie să îndeplinească condițiile de supralegalizare prevăzute de lege sau să aibă aplicată apostila.

Această cerere, însă, pentru obținerea unui nou act poate fi trimisă și prin poștă ori e-mail, pe dresa serviciului public comunitar care a emis permisul de conducere anterior. Totuși, în acest caz, dacă cererea a fost trimisă prin e-mail, ridicarea permisului nu se va putea face decât dacă titularul cererii depune la serviciul public comunitar, în original, documentele ale căror copii au fost transmise, potrivit avocatnet.ro.

Pentru eliberarea unui nou permis de conducere, solicitantul trebuie să depună și următoarele documente:

– actul de identitate al titularului din care rezultă că acesta are domiciliul sau reședința în România, în original și copie; în cazurile în care solicitantul se află în străinătate și împuternicește pe cineva să depună cererea sau când cererea este trimisă prin poștă, numai copie după actul de identitate;

– Permisul de conducere va fi livrat la adresa din România indicată de titular ori va fi ridicat de acesta de la serviciul public comunitar indicat în cerere.

– procura specială și actul de identitate al mandatarului, în original și copie, în cazul în care solicitantul aflat în străinătate împuternicește pe cineva să depună cererea;

– dovada plății contravalorii permisului de conducere;

– documentul emis de o unitate medicală autorizată, din care rezultă că titularul este apt din punct de vedere medical să conducă autovehicule din categoria pentru care solicită eliberarea permisului de conducere, dacă e vorba de eliberarea unui nou permis, în cazul expirării precedentului;

– permisul de conducere, atunci când acesta se află în posesia titularului;

– două fotografii ale titularului, color, în format 35 x 38,5 mm, de dată recentă, în cazul în care solicitantul se află în străinătate și împuternicește pe cineva să depună cererea.

Permisul de conducere va fi livrat, ulterior, la adresa indicată de titular ori va fi ridicat de acesta  de la serviciul public comunitar indicat în cerere.

sursa: a1.ro

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.

Avrram Florea

Fondator la avramflorea.ro din anul 2016, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din Romania.

Urmareste-ma!

Urmareste-ma pe retelele de socializare