Un Român plecat în Italia a renunţat la cetăţenie, spune: Sunt mândru că acum sunt un italian

Un român plecat la muncă în Italia de nouă ani a renunţat la cetăţenia română şi s-a declarat mândru că este italian după ce ‘România nu i-a oferit nicio oportunitate pentru un viitor stabil’.

Tânărul a postat un mesaj pe o reţea de socializare pentru a-şi anunţa foştii conaţionali că a renunţat la cetăţenia română, iar reacţiile nu au întârziat să apară.

‘Majoritatea dintre voi mă judecaţi pentru simplul fapt că am renunţat la cetăţenia română. De ce am făcut asta? Am 30 de ani şi în 21 de ani cât am stat în România nu am avut nicio oportunitate să-mi creez un viitor stabil’, a explicat tânărul în postarea de pe Facebook.

În continuare, el a explicat motivul pentru care a decis să renunţe la a mai fi român.

Român renunţă la cetăţenie pentru a deveni italian

‘Am văzut că majoritatea românilor pleacă peste hotare pentru un trai mai bun, pentru a oferi ceva mai bun familiei şi la copii. Eu am decis altfel, plec peste hotare, mă realizez să am un loc de muncă stabil, o casă şi o situaţie financiară mai bună.

În toţi aceşti ani am aşteptat că poate-poate se va schimba ceva în România. Din contră, România nu mai poate oferi niciodată o soluţie pentru un trai decent alături de familia ta. Faptul pentru care am renunţat la cetăţenia română este statul român, nu românii care locuiesc în România.

De asta îmi pare foarte rău de restul românilor. Fraţilor, nu mai staţi pe gânduri şi dacă aveţi posibilitatea faceţi ceea ce am făcut şi eu. Mă repet, sunt mândru că nu mai sunt român şi fericit că am devenit cetăţean italian’, a fost mesajul complet al bărbatului.

Sute de oameni au comentat la postarea tânărului care a renunţat la cetăţenia română.

‘Nici dacă m-ar fi plătit, nu aş fi renunţat la cetăţenia română! Aşa m-am născut şi aşa voi muri! Indiferent unde o să trăiesc sau câte cetăţenii aş avea. Sunt româncă pentru că prin vene îmi curge sânge românesc’, a scris Anamaria.

Dacă vă plac articolele noastre și vreți sa vă ținem la curent cu cele mai recente noutăți, puteți seta sa primiți actualizările noastre în newsfeed-ul dvs de Facebook. Vă recomandam sa dați LIKE paginii noastre de Facebook AICI , apoi să apăsați pe Urmărește și sa selectați opțiunea 'Vezi mai întâi' , ca în poza de mai jos.

Avrram Florea

Fondator la avramflorea.ro din anul 2016, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din Romania.

Urmareste-ma!

Urmareste-ma pe retelele de socializare