A facut cancer de col la 24 de ani. A spus lumii intregi ce simptome a avut, ca sa stie toate femeile. Poti sa le vezi aici:

Povestea unei femei din Irlanda a impresionat o lume întreagă.

La doar 24 de ani, Heather a aflat că are cancer cervical şi a povestit ce simptome a avut.

Heather Keating este din Irlanda şi a aflat că are cancer cervical cu un an înainte să poată face un test Papanicolau gratuit.

Pentru că vrea să le facă pe celelalte femei să conştientizeze gravitatea acestei boli, a ales să îşi spună povestea pe Facebook în Săptămâna de Prevenire a Cancerului de Col Uterin, potrivit dailymail.co.uk.

„Vă rog să distribuiţi povestea mea pentru ca oamenii să înţeleagă cât de important este să îţi faci un test Papanicolau şi să îţi asculţi corpul.

Vreau să îmi împărtăşesc povestea, pentru a-i ajuta pe ceilalţi să fie mai conştienţi de simptomele cancerului cervical.

În acest fel, tinerele care au sub 25 de ani şi nu pot face un test Papanicolau gratuit vor afla la ce trebuie să fie atente, iar cele peste 25 de ani vor înţelege importanţa acestui examen medical.

Am primit diagnosticul de cancer cervical în stadiul I când aveam 24 de ani. Pentru că aveam 24 de ani, nu aveam dreptul să fac un test Papanicolau gratuit, astfel că schimbările timpurii ale celulelor de la nivelul cervixului nu au fost identificate.

Am început să sângerez între menstruaţii şi după contactul sexual. Am fost la medicul de familie, iar el mi-a spus să revin la 25 de ani, pentru un test Papanicolau. Am crezut că sunt bine.

Niciodată, nici în cele mai negre coşmaruri, nu m-am gândit că am cancer. Trei luni mai târziu, sângerarea s-a agravat şi am devenit anemică. M-am întors la medicul de familie, iar el m-a trimis la un ginecolog.

Acolo mi-au făcut biopsie, m-au trimis la un specialist în oncologie ginecologică şi m-au chemat într-o cameră. Ştiţi voi…camera aia în care oamenii primesc veşti proaste, cu o cutie de şerveţele pe masă.

Ştiam ce urmează….Mi s-a spus că am cancer cervical şi am primit o carte despre această boală. Aveam nevoie de un RMN, pentru a vedea cât de mult s-a răspândit cancerul şi a stabili tratamentul.

Din fericire, cancerul era limitat la colul uterin, iar operaţia mă putea salva. După patru săptămâni de la diagnostic, mă vindecasem! Am fost norocoasă, extrem de norocoasă că l-am descoperit la timp”, a scris Heather pe pagina sa pe Facebook.

Tânăra a ţinut să precizeze că aceasta a fost cea mai dureroasă experienţă a vieţii ei şi că spera că povestea ei le va ajuta şi pe celelalte femei să afle la timp că sunt bolnave.

„Dacă ai peste 25 de ani, mergi să îţi faci un test Papanicolau, fă-ţi timp pentru asta. Este foarte important. Îmi doresc să fi avut şansa să depistez acele schimbări ale celulelor înainte să devină canceroase. Dacă ai sub 25 de ani şi simţi că ceva nu este în regulă, mergi la medic”.A facut cancer de col la 24 de ani.