Andreea Marin, despre durerea cu care se luptă zi de zi. Fiica sa este motivul tristeții: “Am nopți când ma gândesc…”

Andreea Marin este una dintre cele mai cu cunoscute femei din România. Este fericită alături de Adrian Brâncoveanu, cu care si fiica ei se înțelege foarte bine. Se pare, însă, că Zâna se confruntă de ceva timp cu un gând, care nu îi dă deloc pace.

Andreea Marin este foarte apropiată de fiica sa. Violeta este o adolescentă în toată firea, care a moștenit tot ce era mai bun de la părinții săi, dar este mult mai deschisă cu mama sa. Vorbesc orice și nu ezită să abordeze orice subiect.

Zâna este, însă, foarte afectată de una dintre cele mai importante decizii pe care le-a luat fiica ei. Violeta a ajuns deja la vârsta adolescentei și doar doi ani o mai despart de momentul în care ca deveni studentă.

Fiica lui Ștefan Bănică are în plan să studieze în străinătate și curând va trebui să plece peste Ocean, unde speră că va beneficia de cele mai bune studii.

“Își dorește foarte mult să studieze Dreptul la momentul acesta. Vom vedea. Undeva peste Ocean, așa visează. Eu o susțin. Ca mamă o susțin. Mi s-ar părea chiar frumos să reușească. Acum încerc să îi și spun că în doi ani se pot schimba lucrurile și că mai poți să îți schimbi părerea și te poate acapara un alt vis, o altă pasiune. Ea e foarte hotărâtă, dar eu știu cum e. Am pornit pe drumul informaticii. Am început facultatea și am și terminat-o și până la urmă am ajuns să fiu un comunicator”, a povestit Andreea Marin la „Vorbește Lumea”, potrivit unica.ro.

Andreea acceptă cu greu gândul că fiica ei va pleca și încearcă să îi explice că se poate răzgândi peste doi ani. Și Zâna avea alte planuri când era tânără, iar soarta a dus-o pe cu totul alte drumuri. Totuși, are de gând să o susțină pe Violeta în toate și nu se va opune, indiferent de decizia pe care o va lua.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *