Ninsorile și gerul au cuprins toată România zilele acestea, iar meteorologii au emis chiar cod portocaliu de căderi masive de zăpadă, însă în perioada următoare vremea se schimbă radical.
Se încălzește brusc începând de sâmbătă, iar valorile termice pot ajunge până la 10 grade Celsius.
Vom avea vreme deosebit de caldă de Crăciun, iar atmosfera se va menține la fel până după Anul Nou, se arată în prognoza emisă de ANM.
Astfel, începând din 22 decembrie, temperatura aerului va avea valori apropiate de normele climatologice ale acestei săptămâni în regiunile estice, sudice și sud-estice. În restul țării valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice perioadei.
Regimul pluviometric va fi în general deficitar în sudul, estul și sud-estul țării, iar în rest va fi apropiat normalul acestei săptămâni. Mediile valorilor termice se vor situa peste cele normale, specifice perioadei, la nivelul întregii țări.
Cantitățile de precipitații estimate a se înregistra în acest interval vor fi apropiate de cele normale ale perioadei, pe întreg teritoriul României.