Un tânăr care a avut tot timpul grijă de mama lui bolnavă, de la o vârstă foarte mică, a avut în cele din urmă parte de răsplata cuvenită.
Vladislav nu s-a lăsat învins de greutățile vieții. El nu doar că e a reușit să supraviețuiască, ci a și salvat întreaga sa familie.
Copilul aducea apă, tăia lemne, prepara mâncare, îngrijea de mama sa paralizată pe jumătate… Între timp cei din jur nici nu aveau habar că așa ceva se petrece sub nasul lor.
Istoria familiei Kudriașov din regiunea Perm (Rusia) este pe cât de banală, pe atât de incredibilă. E banală pentru că, la fel ca în multe cazuri în ziua de azi, patima beției a tatălui a dus la divorț și la atac vascular cerebral suferit de mama.
O poveste obișnuită a unei familii: dragoste, copil, alcool, despărțire. Dar această situație a căpătat și o altă întorsătură prin boala mamei și responsabilitatea pe care și-a asumat-o în mod neașteptat copilul.
Băiatul a reușit nu doar să supraviețuiască în acest condiții extrem de dificile, ci chiar să-și salveze familia.
Abia după alți 8 ani, când băiatul a împlinit deja 16, istoria vieții sale a devenit cunoscută publicului larg.
Mai întâi istoria sa uimitoare a fost publicată în ziarele regionale, apoi a fost făcut și un film documentar.
Mulțumită acestor lucruri, ei au primit în dar un apartament într-un bloc foarte bun, iar mamei lui Vladislav i s-a oferit o diagnosticare complexă și o cură de reabilitare eficientă.
Însuși băiatul a absolvit cu succes școala și acum studiază meseria de sudor într-un colegiu local.
„Nu am spus niciodată copiilor mei ce slujbă am. Nu am vrut ca ei să se simtă rușinați din cauza mea. Când fiica mea cea mai mică m-a întrebat ce fac toată ziua, i-am spus fără să ezit că sunt muncitor.
Înainte să merg acasă în fiecare zi, mă duc mereu să …” Abia când copiii sai au terminat toate școala acest tata le-a zis adevărul cutremurător:
Această poveste a fost publicată pe site-ul SunnySkyz.
„Nu am spus niciodată copiilor mei ce slujbă am. Nu am vrut ca ei să se simtă rușinați din cauza mea. Când fiica mea cea mai mică m-a întrebat ce fac toată ziua, i-am spus fără să ezit că sunt muncitor.
Înainte să merg acasă în fiecare zi, mă duc mereu să fac baie în toaletele publice pentru ca ei să nu aibă niciun indiciu despre ce muncă fac eu.
Am vrut să îmi trimit fetele la școală, să le educ. Am vrut să le fac să stea în fața oamenilor drepte, cu demnitate. Nu am vrut să se uite nimeni la ele de sus, așa cum mi-a făcut toată lumea mie. Oamenii m-au umilit mereu.
Am investit fiecare bănuț din ce-am câștigat prin muncă cinstită în educația fiicelor mele. Nu mi-am cumpărat niciodată haine noi, în schimb am folosit banii pentru a cumpăra cărți pentru ele. Respect, asta e tot ce am vrut ca ele să câștige pentru mine. Eu eram gunoier și om de serviciu.
În ziua dinainte ca fata mea să fie acceptată la facultate, nu am putut să fac rost de suficienți bani pentru a-i plăti taxele. Nu am putut lucra în ziua aceea. Stăteam lângă gunoaie, încercând din greu să îmi ascund lacrimile. Toți colegii mă priveau dar nu a venit nimeni să vorbească cu mine.
Dădusem greș și îmi simțeam inima frântă. Nu știam cum o să mă uit în ochii fiicei mele atunci când mă va întreba de banii pentru taxe, când voi ajunge acasă. M-am născut sărac. Credeam că nimic bun nu se poate întâmpla unui om sărac.
După serviciu toți colegii mei au venit la mine, s-au așezat în jurul meu și m-au întrebat dacă îi consider frați. Înainte de a putea răspunde, ei mi-au dat fiecare salariul lor pentru ziua respectivă.
Când am încercat să refuz pe toată lumea, m-au confruntat spunând: ,,Vom face foamea azi, dacă de asta e nevoie pentru ca fiica noastră să meargă la facultate”. Nu le-am putut răspunde. În ziua aceea nu am făcut duș, m-am dus înapoi în casa mea ca om de serviciu și gunoier.
Fiica mea mai mare va termina facultatea curând. Ele trei nu mă mai lasă să lucrez. Ea are o slujbă cu jumătate de normă, iar celelalte două dau meditații. Dar uneori fata mai mare mă duce la vechiul meu loc de muncă.
Aduce mâncare tuturor colegilor mei, ne hrănește pe toți. Ei râd și o întreabă de ce îi hrănește cu atâta mâncare atât de des. Și fiica mea le răspunde: ,,Voi toți v-ați înfometat în acea zi pentru ca eu să devin ceea ce sunt azi, rugați-vă să pot să vă hrănesc zilnic”.
În ultima vreme nu mă mai simt un om sărac. Oricine are astfel de copii nu poate fi sărac! – Idris
