Ceaiul Minune Pe Care Irina Loghin Îl Bea În Fiecare Zi: “Totul Vine De La Alimentație”

Irina Loghin este una dintre cele mai cunoscute cântărețe de muzică populară din România. De asemenea, aceasta mai este cunoscută și pentru stilul de viață sănătos pe care îl duce. În curând, artista va împlini vârsta de 83 de ani.

Ceaiul de cătină, consumat în fiecare zi de artistă

Distinsa artistă a susținut că, pentru a-și menține sănătatea, consumă, în fiecare dimineață, un ceai de cătină și că încearcă să mențină o dietă bazată pe echilibru.

“Totul vine de la alimentație, de la crudități. Eu în fiecare dimineață beau un ceai de cătină. O dau prin blender, o strecor și beau un pahar de cătină și acum m-am învățat cu el. Cătina este cea mai bună”, a declarat Irina Loghin, conform romaniatv.net.

Irina Loghin reușește să își uimească toți fanii cu imaginea sa, rămânând, chiar și după 80 de ani, una dintre cele mai frumoase și mai iubite artiste de muzică populară.

Ceaiul minune pe care Irina Loghin îl bea în fiecare zi: "Totul vine de la alimentație"

Beneficiile ceaiului de cătină

Cătina este una dintre cele mai sănătoase plante. Aceasta conține:

  • vitamina A
  • vitamina B12
  • vitamina C
  • vitamina E
  • vitamina K
  • licopen
  • potasiu
  • calciu
  • magneziu
  • fier
  • fosfor
  • flavonoide
  • acizi grași

Ceaiul de cătină este benefic persoanelor care suferă de afecțiuni cardiovasculare, având  capacitatea de a fluidiza sângele, de a reduce nivelul colesterolului și de a păstra arterele curate.

De asemenea, ceaiul de cătină este benefic și pentru tratarea afecțiunilor gastrice, ajutând la reducerea disconfortului cauzat de balonare.

Datorită proprietăților antiinflamatorii, ceaiul de cătină tratează durerile articulare, calmând spasmele abdominale și durerile de cap.

Cătina se poate congela, însă, cel mai bine ar fi să o uscați. O puteți pune pe o tavă de copt și o puteți usca în cuptor, la foc mic și cu ușa cuptorului deschisă.

Cum se face ceaiul de cătină

Pentru a prepara un ceai sănătos de cătină, se recomandă folosirea fructelor în stare proaspătă sau uscată. Se folosește o linguriță de cătină peste care se adaugă apă fierbinte. Recipientul se acoperă timp de zece minute, apoi se strecoară, iar zeama infuzată se consumă cât este caldă.

Puteți obține și un macerat din cătină. Puneți o linguriță de fructe de cătină proaspete sau uscate într-un recipient cu apă, apoi lasăți amestecul la macerat timp de 6 ore, la temperatura camerei.

După această perioadă, amestecul se strecoară, iar rezultatul obținut se poate consuma imediat. Nu consumați mai mult de trei căni de macerat pe zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *