În ediţia specială “Next Star” Family de joi, 19 mai, de la ora 20.30, la Antena 1, Dorian Popa cântă pentru prima dată alături de mama sa,
soprana Luminiţa Popa. Mama lui Dorian predă, de 15 ani, canto clasic la Colegiul Naţional de
Arte “Regina Maria” din Constanţa şi, vreme de alţi 15 ani, a fost solistă a Teatrului Liric din Constanţa.
„Momentul pe care l-am pregătit a însemnat foarte mult pentru mine, pentru că mereu m-am gândit cum va fi atunci când voi cânta cu mama mea.
Pentru că am vrut să fie un moment special, am ales o piesă care se află la graniţa dintre
muzica pop şi cea clasică, “Vivo per lei”, pe care am învăţat-o în timp ce mama o fredona prin casă, atunci când eram mic.
Dacă am avut emoţii? (râde) Mama a avut emoţii mai mari decât ale mele! Asta şi din cauza faptului că nu a mai cântat niciodată la microfon. Ne-am ţinut de mână pe scenă, ne-am
încurajat şi a ieşit totul foarte bine”, spune Dorian Popa.
În ediţia specială a show-ului “Next Star”, juraţii, dar şi alte vedete, vor urca pe scenă alături de membri ai familiei sau prieteni,
pentru momente artistice în premieră. Alături de cine anume vor cânta ceilalţi juraţi – Alina Eremia, Pepe şi CRBL -,
telespectatorii Antenei 1 vor vedea joi, de la ora 20.30, numai la Antena 1.
Citeste si :
Gina Pistol, cerută de soţie în emisiunea “Chefi la cuţite”. Răspunsul blondinei a fost: “Da”
In cadrul ultimei ediții a sezonului 5 „Chefi la cuțite”, în care telespectatorii au aflat numele marelui câștigător, surprizele s-au ţinut lanţ.
Gina Pistol a strălucit într-o rochie care îi scotea în evidenţă trăsăturile fizice şi a primit în dar flori de la cei trei chefi. Dar, asta nu a fost tot!
“Nu am fost niciodată atât de festivi până acum. Zici că mergem la nuntă.” a declarat chef Scărlătescu.
“Gina Pistol, îl iei în căsătorie pe Cătălin Scărlătescu?” a venit întrebarea lui chef Dumitrescu, iar răspunsul blondinei a surprins pe toată lumea.
„Da.” a răspuns promt al frumoasei Gina Pistol.
“M-a mai luat de vreo două ori.” a fost completarea lui Cătălin Scărlătescu.
Momentul a fost unul special şi încărcat de emoţie, iar cei trei chefi şi frumoasa prezentatoare TV au zâmbit larg şi au părut că se distrează foarte bine împreună.
Câştigătorul premiului de 30.000 de euro este Bogdan, din echipa albastră! “Plutesc pe un norişor şi pot să mă duc departe, nu contează că am trecut prin iad.” a declarat marele câştigător “Chefi la Cuţite”.