Mireasa face un truc de magie asupra soțului în fața invitaților

Cei doi miri și-au dat seama că nu se pricep prea bine la dans, așa că au hotărât să facă ceva cu totul diferit la nunta lor. Așa cum cere tradiția, cei doi trebuie să prezinte primul lor dans în calitate de soț și soție în fața invitaților pentru a deschide petrecerea.

Totuși, magicianul Justin Willman și soția lui, fotografa Jillian Sipkins, au încălcat tradiția cu un spectacol mai neconvențional. În timpul primului dans, aceștia au făcut un truc prin care mirele părea că levitează. Cuplul era deja cunoscut pentru parodiile create, dar și-au dublat faima din mediul online cu numărul de magie.

Melodia aleasă, clasica I Put a Spell on You din stilul R&B a lui Screaming Jay Hawkins, a întregit momentul, iar invitații au văzut-o pe mireasă vrăjindu-l pe soțul ei care pare să leviteze peste ringul de dans, lăsându-i pe cei din jur cu gura căscată.

Se spune că primul dans de la nuntă trebuie să fie magic cu adevărat, dar acest cuplu a dus noțiunea la un alt nivel. Magicianul Justin și fotografa Jillian chiar au avut un dans fermecat, căci acesta este cuvântul care îl descrie cel mai bine.

La început, mireasa face spectacol la nunta lor din septembrie din Malibu, California, prin piruetele sale de pe ringul de dans în rochia sa unică de mireasă în culoarea șampaniei, iar soțul ei pare total fascinat și fermecat de mișcările lor.

Dar apoi, începe, cu adevărat, magia. Sipkins își pune în aplicare abilitățile magie și, dintr-o dată, soțul acesteia adoptă o poziție care nu este valabilă în viața de zi cu zi, cel puțin în zobele în care există gravitație. Familia și cei mai apropiați prieteni sunt uimiți total de ceea ce au prezentat cei doi.

Probabil că tatăl mirelui este cel mai impresionat, pentru că sare imediat în picioare, aruncându-și mâinile în aer, plin de uimire și de bucurie.

Justin Willman a spus revistei People înainte să plece în luna de miere exotică din Bali că trucul le-a reușit printr-o combinație de magie și câteva mii de abdomene: mișcarea noastră de la final a fost mult mai amuzantă decât ne-am așteptat (timpul în care am exersat a fost de câteva ore bune neîntrurupte în fiecare zi dinaintea nunții), iar reacția invitaților atunci când am reușit a făcut ca tot efortul să merite.

Mireasa spune că s-au simțit puțin presați să presteze la nunta lor pentru că Justin este un magician profesionist:
„Cred că oamenii se așteptau ca noi să facem să apară porumbei de nicăieri în timpul ceremoniei, sau ceva de acest gen. Niciunul dintre noi nu știe să danseze, așa că am profitat de această oportunitate pentru a face un spectacol cu ajutorul prietenului nostru coregraf, Sebastien Stella.”

Trebuie să recunoaștem că acest dar pe care proaspății căsătoriți l-au făcut invitaților a fost, cu adevărat, spectaculos și nici nu ne este de mirare că imaginile de la nunta lor au primit peste 21 de milioane de vizualizări pe canalul de Youtube al mirelui

Sursa: radiosimplu.ro