Muzica poate fi adeseori un motiv de bucurie în familie, mai ales atunci când unii din membrii ei ne încântă cu reprezentaţii cu o încărcătură emoţională aparte. Părinţi şi copii, fraţi, bunici şi nepoţi sunt deopotrivă artişti, iar interpretările lor fac să vibreze orice inimă.
Frank Nardone, un bunic simpatic în vârstă de 81 de ani şi Brooke Falls, nepoata lui în vârstă de 18 ani, simt muzica într-un mod atât de frmos, încât reprezentaţia lor se înscrie într-o lume a magiei şi a emoţiilor nepreţuite.
Videoclipul lor debutează cu afişarea unei pancarte care dezvăluie atât vârsta adolescentei, cât şi a bunicului ei, într-o notă amuzantă. Apoi, privindu-se în ochi unul pe altul decid să cânte o melodie de mare sensibilitate. „Somewhere Over the Rainbow”, interpretată în varianta originală de cântăreţul Israel Kamakawiwoʻole este numele piesei muzicale pe care Brooke o cântă cu multă emoţie şi sensibilitate acompaniată de bunicul ei la chitară.
Bunicul este extrem de fericit că are ocazia să îi fie alături nepoatei lui într-un moment în care muzica îi leagă pe amândoi într-o armonie deplină. Vocea tinerei reuşeşte să exprime întreaga emoţie pe care atât linia melodică precum şi textul piesei muzicale o impune. Expresivitatea şi căldura vocii ei este cu adevărat remarcabilă, Brooke trăind melodia cu mare intensitate şi în acelaşi timp bucurându-se de compania bunicului ei alături de care face o echipă imbatabilă. Minunată interpretare!
Citeste si:
Reţetă: Cei mai delicioşi dovlecei pane cu usturoi. În 30 de minute sunt gata!
Dovlecei pane reteta. O reţetă delicioasă de dovlecei pana cu usturoi. În 30 de minute sunt gata!
Dovlecei pane reteta. Ingrediente:
1 dovlecel crud (dimensiune 25-30 cm)
ulei pentru prăjit
100 gr făină
sare
Pentru compoziţia de pane:
2 ouă
făină
sare
5 căţei de usturoi zdrobiţi
sare şi piper după gust
Dovlecei pane reteta. Mod de preparare:
Dovlecelul se curată de coajă, apoi îl tăiem felii şi presăram cu sare. Lăsăm cca 20 min, apoi scurgem zeamă formată.
Feliile de dovlecel se tamponează cu un şervet uscat şi se trec prin făină. Ouăle se mixează cu sare, piper, usturoiul zdrobit, apă şi făină. Feliile de dovlecel se trec prin compoziţia de pane (că şi la şniţel) şi le prăjim în ulei fierbinte, pe ambele părţi.
După prăjire se scot pe un şervet absorbant, pentru a îndepărta surplusul de ulei.
Servim cu mujdei de usturoi sau cu sos de iaurt şi usturoi.
Citeste si:
Experiment. O femeie a renunţat să se spele cu şampon din cauza chimicalelor.
O tânără din SUA a decis să nu mai folosească deloc şampon, iar părul ei arăta foarte bine după cinci ani, scrie Huffington Post.
Jaquelyn Baers a decis să renunţe la şamponul obişnuit după ce a realizat câte chimicale nocive conţine acesta, scrie Huffington Post.
Baers, care îşi povesteşte experienţele pe blogul său, LittleOwlCrunchyMomma, spune că o vreme a încercat produsele organice, naturale, dar a fost nevoită să renunţe şi la acestea deoarece erau mult prea scumpe pentru bugetul ei.
O vreme tânăra a încercat să îşi spele părul cu sodă sau cu oţet de mere, dar părul ei nu se simţea deloc bine.
În cele din urmă, Jaquelyn a decis să nu mai folosească nimic. Rezultatul? „După cinci ani, Părul meu este mai strălucitor, creşte mai repede şi arată minunat”, spune tânăra.
Singura problemă constă în faptul că părul are nevoie de o perioadă de ajustare după renunţarea la şampon, perioadă în care nu arată deloc bine.
Citeste si
Legătura unei actriţe celebre cu familia regală a României. Faimoasa Elvira Popescu era febleţea casei monarhice
Elvira Popescu, diva care a cunoscut faima internaţională la Paris, era febleţea membrilor casei regale. Regele Ferdinand era înamorat de ea, Regina Maria o numea „trufanda“, iar principele moştenitor Carol al II-lea şi amanta acestuia Elena Lupescu o aveau ca prietenă intimă în exil.
Elvira Popescu, diva teatrului românesc devenită celebră la Paris, a fost slăbiciunea familiei regale a României. O dovedesc memoriile şi jurnalele ţinute de membrii casei regale şi de cei apropiaţi acestora, care dezvăluie că actriţa era în cercul favoriţilor monarhiei. Regele Ferdinand îi scria epistole de amor nebun, Regina Maria mărturisea că dacă era bărbat ar fi avut o relaţie cu ea, iar cuplul Carol al II-lea & Elena Lupescu o avea ca prietenă intimă în exilul de la Paris.
Scrisorile lui Ferdinand, aur curat pentru şantaj În volumul „Ferdinand I“, apărut la Editura Enciclopedică (2004), istoricul Ioan Scurtu aminteşte despre zburdălnicia Regelui Ferdinand, care nu era „nici el“, nici Regina Maria, „uşă de biserică“. Monarhul căuta să se afle mereu în preajma actriţei Elvira Popescu, iar când nu putea fi îi trimitea scrisori de amor „pline de un sentimentalism dulceag, romantic“. Relaţia cu Ferdinand a fost dezvăluită chiar de Elvira prietenelor ei din teatru, care n-au putut ţine secretul şi au bârfit-o directorului. Acesta i-a întins o capcană.
Elvira citea încântată fetelor epistolele primite de la rege, astfel că indiscreţia ei a ajuns la urechile directorului general al teatrelor, Alexandru Mavrodi. Citându-l pe Pamfil Şeicaru, care a relatat episodul în „Istoria partidelor Naţional, Ţărănist şi Naţional-Ţărănist“, Ioan Scurtu redă pasajul amuzant: „Mavrodi s-a dus la actriţă şi a speriat-o: ‘Ce-ai făcut, nenorocito? Ai arătat la toată lumea scrisorile regelui. Acum va sosi Siguranţa să-ţi facă percheziţie. Ocna te mănâncă!’. Tremurând de frică, actriţa l-a întrebat ce trebuie să facă. ‘Încredinţează-mi scrisorile, eu le ascund şi când vei fi întrebată, să faci pe ingenua, să declari că sunt minciuni născocite, din invidie, de celelalte actriţe.’ Dintre corsete, cămăşi, Elvira Popescu a scos pachetul de scrisori. Foarte curând, Elvira Popescu avea să plece la Paris – unde s-a bucurat de un mare succes, iar Alexandru Mavrodi va cunoaste o puternică ascensiune ajungând ministru“.
Regina Maria: „Elvira e o trufanda“
La rândul său, Regina Maria mărturisea că înţelege perfect atracţia pe care o simt bărbaţii faţă de Elvira Popescu. Mai mult, suverana scria în jurnalul său personal că dacă ar fi bărbat ar nutri aceleaşi sentimente faţă de actriţă. În primăvara lui 1923, Regina Maria pleca într-o călătorie cu trenul prin Europa. Într-unul dintre vagoane se afla şi Elvira. „Elvira Popescu se află în acelaşi tren cu mine. Ea a venit să mă vadă. Se duce în America să-şi încerce norocul. Îmi place Elvira şi-i înţeleg pe bărbaţii care o găsesc o Leckerbissen (delicatesă, trufanda – germană, nota traducătorului). Sunt sigură că şi eu aş simţi acelaşi lucru, dacă aş fi bărbat“, nota regina la 16 aprilie 1923.
La 31 mai 1923, Elvira se întorsese deja din America şi făcea o vizită reginei la Cotroceni. Suverana nu se afla într-o formă foarte bună, ziua era caniculară şi umedă, piciorul o durea şi o deranja până şi ţinutele somptuoase pe care trebuia să le poarte. Printre audienţele primite de regină în acea zi s-a numărat şi actriţa. „Frumoasa Elvira Popescu se mândreşte cu tot ceea ce a făcut şi speră să facă în continuare. Ea s-a întors după o scurtă vizită în America. A avut şansa să intre în legătură cu principalul impresar de teatru din New York şi a fost sfătuită cum poate reuşi în faţa publicului american care, după spusele lui, nu are simţ artistic, dar îi place show-ul şi divertismentul“, nota regina.
Elvira, prietena intimă a cuplului renegat Carol al II-lea – Lupeasca
Când au plecat din România, în anii ‘20, Carol al II-lea şi metresa Elena Lupescu au stat la Neuilly, o suburbie a Parisului. În memoriile din 1928, Duduia povestea cum decurg serile în cuibul lor renegat de familia regală. Puţini oameni le călcau pragul la început, iar şi mai puţini le rămâneau oaspeţi, pentru că perechea se temea de spioni şi de clevetitori. Dar vizitele s-au înmulţit cu trecerea timpului, spre marea plăcere a gazdelor.
„Ades primim oaspeţi şi la masă. Bineînţeles din numărul restrâns de prieteni, cari nu ne vin în casă spre a ne critica apoi sau a ne spiona. Printre aceşti buni prieteni cari ne iubesc cu adevărat se află un foarte cunoscut scriitor francez, un deputat al Parlamentului francez şi cunoscuta artistă româncă Elvira Popescu. Seara ne distrăm jucând cărţi. de regulă jucăm bridge până târziu noaptea. În discuţiunile noastre nu amestecăm niciodată politica. De când Carol a fost îndepărtat de familia sa, nu poate suferi discuţiunile politice. (…) Ne culcăm de regulă foarte târziu, aşa că ne trezim nu tocmai de dimineaţă“, scria Duduia.
Viaţa tumultuoasă a româncei Elvira Popescu este la loc de cinste în galeria românilor care au cunoscut gloria pe plan internaţional. „Monstru sacru al teatrului francez. A mers pe urmele Marioarei Ventura, ducând talentul dramatic de pe malul Dâmboviţei pe malul Senei“ este descrisă ea în „Dicţionarul panoramic al personalităţilor România secolul XX“, elaborat de Şerban N.Ionescu.
Elvira era fiica unui comerciant prosper din Colentina, care i-a îndeplinit visul de a deveni actriţă. A făcut primii paşi în carieră sub îndrumarea unchiului său, actorul Ion Nicolescu. A fost eleva Aristizzei Romanescu şi a Luciei Sturdza-Bulandra, la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti. Debutează, pe când era studentă, la Teatrul Naţional Bucureşti în 1910, cu rolul Ileana Cosânzeana din „Înşir’te mărgărite“ de Victor Eftimiu. Joacă o vreme la Excelsior, apoi înfiinţează Teatrul Mic. În 1912 joacă în primul film românesc, „Independenţa României“, în rolul unei ţărăncuţe. A fost căsătorită cu actorul Aurel Athanasescu cu care are o fiică, Tatiana Cornelia, ce s-a măritat cu un conte francez, Lecointre. Elvira divorţează de Athanasescu pentru a se căsători cu ministrul de Finanţe, liberalul Ion Manolescu-Strunga.
În 1923, Elvira Popescu pleacă la Paris cu piesa „Patima roşie“ şi se stabileşte aici, încercând să cucerească scena pariziană. Devine muza dramaturgului Louis Verneuil, cu care formează un cuplu ale cărui scandaluri ţin prima pagină a ziarelor. „După ei s-a inventat cuplul Elisabeth Taylor-Richard Burton, notoriu pentru certurile sale în văzul tuturor. Elvira şi Louis au făcut asta cu 40 ani înainte. Îşi aruncau vorbe grele în public, pe geam, în hotel, îşi aruncau mănuşile peste faţă, apoi plecau cu Rolls-Royce-urile. Ea era orbitor de elegantă, cu pene şi smaralde, întotdeauna blondă şi strălucitoare. Publicul era fascinat de ea, Elvira monopolizase ziarele pariziane“, consemnează jurnaliştii contemporani francezi.
În „Enciclopedia personalităţilor feminine din România“, George Marcu punctează reperele din biografia Elvirei. A cucerit publicul francez de la prima apariţie pe scena Teatrului de la Michodière din Paris. Dă lovitura cu piesa „Ma Cousine de Varsovie“, scrisă special pentru ea de Louis Verneuil. „Critica o elogiază încă de la început, supranumind-o ‘Regina teatrului bulevardier’ (cum se numeau comediile uşoare), ‘Notre Dame du Théâtre” sau ‘Monstru sacru’”. Publicul a adulat-o de când a văzut-o, datorită naturaleţei şi accentului ei estic care o făcea exotică şi delicioasă. Devine „Elvire Popesco“, păstrându-şi supremaţia în teatrul bulevardier în care strălucea alături de partenerii săi de scenă sau de platou. „Când apărea Elvira Popescu pe scenă, un fluid magnetic străbătea sala. Orice piesă, oricât de slabă, căpăta viaţă şi orice spectacol începea să strălucească. Spectatorii nu o lăsau să plece de pe scenă, iar aplauzele şi bisurile nu mai conteneau”, scria Jerzy Toeplitz, fondatorul şcolii poloneze de film.
În 1952, copleşit de iubirea devastatoare pentru Elvira, Louis Verneuil se sinucide tăindu-şi gâtul în cadă. Avea 59 ani. Românca Popesco, partenera lui Alain Delon
Elvira Popescu trece uşor sticla şi are succes şi pe marele ecran, în „Verişoara din Varşovia“ (1931), „Austerlitz“ (1959) sau „Plein soleil“ („În plin soare“) lansat în engleză ca „Purple Noon“ (1960). Acesta din urmă este ecranizarea franceză a nuvelei americane „Talentatul domn Ripley“, scrisă de Patricia Highsmith în 1955. Tom Ripley este interpretat cu intensitate de tânărul Alain Delon, care se afla la început de carieră cinemografică. Maurice Ronet este Greenleaf, iar Marie Laforet este Marge. Elvira Popescu o joacă pe „madame Popova“, iar această primă versiune, reuşită de regizorul Rene Clement, este considerată de unii mai bună decât varianta din 1999 a lui Anthony Minghela, cu Matt Damon, Jude Law şi Gwyneth Paltrow, al cărei final este diferit. Personajul Popova rămâne unic în interpretarea Elvirei, deoarece lipseşte din adaptarea americană.
Cronicarii francezi i-au aşternut ode actriţei românce care fermecase public parizian. Elvira se joacă, de fapt, pe sine – constatau ei, fascinaţi de personalitatea ei balcanică. Henry Berstein şi Sacha Guitry îi dedică piese de teatru, iar românca trăieşte un triumf continuu. Conduce Théâtre de Paris şi Théâtre Marigny, iar salonul ei este vizitat de personalităţi ca Guy de Rotschild, Jacques Chirac, Pierre Cardin, Valéry Giscard d’Estaing şa.
FOTO – Tatiana Athanasescu, fiica actriţei Elvira Popescu Sursa fr.rodovid
Ultimul soţ al Elvirei Popescu a fost baronul Sebastien Foy care o lasă văduvă extrem de bogată în 1967. Ultima apariţie TV este într-un serial „La Voyante“ (1972), iar ultima de pe scenă este în 1978, într-un success mai vechi – piesa La „Mamma“, scrisă pentru ea de André Roussin. Elvira Popescu era deja într-o stare precară de sănătate, juca mai mult aşezată, în baston, care purtat de ea devine un accesoriu şic. În 1985, artista părăseşte vila somptuoasă lăsată de contele Foy pentru un apartament parizian. Este desemnată membru de onoare al Academiei Române în 1993. Franţa i-a conferit cea mai înaltă recunoaştere prin Ordinul Legiunea de Onoare, iar Asociaţia Actorilor Francezi i-a acordat Premiul Molière pentru cea mai bună actriţă.
Moare împăcată la 11 decembrie 1993. Este înmormântată la cimiritul Pere Lachaise din Paris. Pe monumentul funerar din marmură albă este scris simplu: „Elvire Popesco 1895-1993“. Anul naşterii ei a fost controversat, de altfel. Unii biografi au reţinut anul 1894, alţii – 1896. „Nu mai ştiu care e, nu am avut niciodată memoria cifrelor“, râdea cochetă artista. Portugalia, ţara unde dorea să se refugieze
Un episod neştiut, care dezvăluie anul real al naşterii sale, este încercarea Elvirei Popescu de a fugi din calea celui de-Al Doilea Război Mondial. Cu doar câteva înainte de cotropirea Franţei de către nazişti, artista obţine la 17 iunie 1940, împreună cu fiica ei, viza de Portugalia, ţară unde voia să se refugieze. N-a mai reuşit să plece şi a rămas în Franţa pe toată perioada ocupaţiei.
Ca amănunt, la data acordării vizei, fiica actriţei, contesa Tatiana Cornelia Lecointre – născută Athanasescu, este trecută în catastifele oficiale diplomatice cu vârsta de 26 ani, iar Elvira Popescu – cu vârsta de 46 ani, ceea ce face ca 1894 să fie confirmat drept anul naşterii sale. Viza fusese emisă de consulul portughez de la Bordeaux, Aristide de Sousa Mendes, care a nesocotit astfel ordinul dictatorului Antonio de Oliveria Salazar, conducătorul Portugaliei. Acesta emisese o Circulară nr. 14 prin care trasa diplomaţilor directiva de a refuza orice primire în ţară a evreilor, a ruşilor şi a oricăror alţi cetăţeni care căutau un adăpost. Documentele se află în arhiva Fundaţiei Sousa Mendes, înfiinţate în memoria consulului. De altfel, în Portugalia avea să-şi găsească refugiu şi Regele Carol al II-lea cu Elena Lupescu, care abdicase la 6 septembrie 1940. Perechea a stat aici până la finele vieţii. Ultima dorinţă a Elvirei Popescu Numele Elvirei Popescu îl poartă astăzi cinematograful Institutului Francez din Bucureşti şi una dintre sălile Théatre Marigny din Paris. Ultima sa dorinţă, pe care a mărturisit-o ziariştilor români, a rămas neîndeplinită.
„Am fost la pension până la 17 ani, pe urmă m-am dus la Teatrul Naţional, am jucat foarte puţin. La Teatrul Mic, după câtva timp, Robert de Flers (dramaturg – n.red.), care a venit din Paris, a asistat la o reprezentaţie şi mi-a a zis: ‘De ce nu veniţi la Paris să daţi câteva reprezentaţii?’ Am ajuns la Paris, (râde) am început la piesa ‘Ma Cousine de Varsovie’ de Loius Verneuil… A fost un mare succes, şi de atunci, ce să vă spui, nu s-a mai oprit niciodată. Fără mare obrăznicie din partea mea, trebuie să vă spui că succesul a existat din ziua în care am debutat până în ziua de astăzi. Mi-e dor de voi, am iubit ţara extraordinar, nu pot să spui că nu mă gândesc cu cel mai mare dragoste, cu cel mai mare respect de ţară şi de toţi actorii pe care i-am cunoscut. Am avut pentru ei şi astăzi am păstrat vorbă cu vorbă, fraze cu fraze bine ţinute, toate piesele le am în creier, actorii, jocul lor… Vă spun, mi-e dor de ducă… Parc-aş vrea să vie vântul să mă ia şi să mă ducă“, visa Elvira Popescu, într-un interviu audio aflat în arhiva Radio Cultural.