Puşcăriaşii, de două ori mai bine hrăniţi decât bolnavii din spitalele din Romania. „E prea bine-n închisoare. V-aş închide în spitale”

Deşi alimentaţia este foarte importantă pentru recuperarea pacienţilor internaţi în spitale,

hrana zilnică pe care aceştia o primesc este în limita a 15 lei, nu e diversificată şi nici concepută în funcţie de nevoile lor.

De cealaltă parte, alocaţia de hrană pentru un deţinut este de 32 de lei.

Deşi a crescut cu câţiva lei, alocaţia de hrană pe zi pentru un pacient internat în spital nu depăşeşte 15 lei în cazuri extreme.

Din acest motiv, bolnavii români internaţi în spital ajung să primească ceai direct din

găleţi şi mâncăruri de care abia dacă se pot atinge.

Risipa e cuvântul de ordine, arată specialiştii, care atrag atenţia că alocaţia zilnică de hrană pentru un deţinut român este

de 32 de lei, potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).

Condamnaţi pentru violuri, tâlhării, omor sau infracţiuni dintre cele mai grave, cei care se află după gratii primesc şi un bonus de sărbători

– 10 lei în plus la meniu, acordat de sărbătorile legale.

Mai mult, carnea nu pare să fie absentă din meniul lor, mai ales că ANP

dispune de terenuri agrigole sau gospodării agrozootehnice, producţia obţinută fiind destinată consumului integral.

Majoritatea spitalelor nu au însă gospodării proprii, pentru a suplimenta norma de hrană a bolnavilor.

Ba mai mult, situaţia din unităţile sanitare, în special din cele aflate în subordinea autorităţilor locale, este tragică.

O demonstrează şi o fotografie publicată recent pe Facebook, care a stârnit furia

internauţilor, în care ceaiul era adus la patul bolnavului în găleţi murdare.

„Dacă guvernul dădea o ordonanţă în miez de noapte pentru îmbunătăţirea condiţiilor din spitale nu cred că se supăra nimeni”,

a scris un utilizator al reţelei de socializare în dreptul fotografiei, care nu a rămas fără ecou.

„E prea bine-n închisoare.

V-aş închide în spitale” a fost un alt mesaj ce a făcut înconjurul internetului.

Medicii şi reprezentanţii pacienţilor admit şi ei că cei care au ghinionul de a rămâne

internaţi în spital pentru mai mult timp nu doar că se aleg, aproape sigur,

cu o infecţie intraspitalicească, dar primesc o hrană de proastă calitate, de care bolnavii abia dacă se ating.

Totul ţine însă de suma alocată per bolnav şi variază în funcţie de tipul de spital în care acesta e internat dar şi de boala pe care o are.

În momentul de faţă, unităţile sanitare se văd nevoite să se încadreze în suma

de 13 lei pentru a le asigura cele trei mese pe zi adulţilor internaţi şi în 14,5 lei pentru a asigura cele trei mese pe zi pacienţilor minori.

„Din 200 de lei pe zi, cât decontează casa de sănătate pentru un pacient internat, noi suntem nevoiţi să asigurăm regim hotelier,

să îi dai omului medicamente, să îi faci intervenţia chirurgicală, să îi asiguri trei mese pe zi”, a explicat pentru

„Adevărul” doctorul Gheorghe Borcean, preşedintele Colegiului Medicilor din România.

„Niciunde în Europa, nici măcar la un hotel de pe marginea drumului, nu poţi să acoperi toate aceste lucruri cu o sumă aşa mică”, a completat medicul.