Artistul rus Alexandr Kuprin, are o povestire despre o doamnă, care călătorea în tren alături de un soț crud și nepoliticos. Soțul a adormit și a început să sforăie – după ce a obosit să-i certe pe toți… În acest timp soția sa a început să discute cu un tânăr ofițer – aveau o conversație inocentă despre lucruri obișnuite.
Soțul s-a trezit, s-a întors spre ei și a mormăit ceva urât în adresa soției sale. Tânărul ofițer trebuia să plece, deoarece se apropia de stația la care urma să coboare din tren. Dar deodată a înțeles, că niciodată nu va întâlni o persoană mai apropiată sufletului său, alături de care ar putea trăi o viață fericită…
Și ei au coborât din tren împreună, fără a lua bagajele doamnei – într-o incertitudine completă, dar fiind liberi… Ei au decis și au avut suficientă forță să facă acest pas.
Povestirea a fost scrisă cu câțiva ani înainte de revoluție și evenimentele sângeroase din Rusia – ne rămâne să sperăm, că acești tineri au reușit să se bucure de fericirea lor.
Viața este scurtă. A venit revoluția, războiul, bătrânețea… Dar ei au decis să fie împreună. Și au avut curajul să facă această alegere. În timp ce mulți nu dau dovadă de același curaj, atunci când întâlnesc în cale marea fericire de a cunoaște sufletul pereche.
Ei rămân în același vagon, își iau la revedere și toată viața regretă și plâng din cauza iubirii pierdute. Deplâng posibilitatea pierdută de a se bucura de dragoste.
Ne este frică să riscăm, ne este frică să lăsăm bagajele cu tot ce am adunat pe parcursul vieții, ne este frică să schimbăm viața, ne sperie incertitudinea.
Dar sufletul pereche îl întâlnim doar o singură dată în viață – dacă îl întâlnim… Nu ne este dat tuturor să simțim această fericire.
Iar înțelegerea completă și legătura sufletească dintre două persoane reprezintă dragostea adevărată. Și, probabil, nu trebuie să ezităm prea mult – trenul merge mai departe. Timpul nu așteaptă și este nemilos.
Uneori este necesar să reamintim celor care nu au suficient curaj să-și schimbe soarta, cât de scurtă este viața.
