Un asistat social a sunat la 112 și a cerut să i se deszăpezească aleea din fața casei, pentru că nu poate sa mearga la magazin

Deși poate părea a nu fi posibil să se întâmple așa ceva, fiind mai degrabă subiectul unui banc, chiar e real!

Pentru că românii s-au cam învățat să facă alții treaba în locul lor… Un bărbat din comuna vasluiană Rediu și soția lui au sunat, zilele trecute, la serviciul de urgențe 112 și au cerut să vină cineva să le dea zăpada din fața casei, pentru că nu pot ajunge la magazinul din sat, scrie Vremea Nouă.

Bărbatul, care trăiește din ajutorul social, dorea să meargă cu mașina la magazin să-și cumpere pâine, dar pentu că aleea din fața casei era plină de zăpadă i s-a părut firesc să sune la 112 să vină cineva și s-o deszăpezească .

După ce a suportat trei minute de insistențe din partea vasluianului, operatorul de la 112 a refuzat să dea curs solicitării și l-a îndemnat pe vasluian să pună singur mâna pe lopată.

”Apelul a fost dat la ora 8 dimineață de către o persoană din Rediu care solicita să-i fie luată zăpada din fața casei. La această solicitare nu au fost alocate resurse, nefiind vorba de o situație de urgență”, a declarat purtătorul de cuvânt ISU Vaslui.