Este cel mai bun din lume la materia Chimie, iar după numeroase medalii câştigate la Olimpiade a decis să studieze la una dintre cele mai celebre universităţi din lume, Harvard, anunta capital.ro.
Fiul unor economişti, Andrei Iliescu, 19 ani, originar din Bucureşti, a început să meargă la olimpiadele de Chimie începând din clasa a VII-a. El a avut întotdeauna o înclinaţie către ştiinţele exacte şi atunci când a început să studieze Chimia, lucrurile păreau logice şi simple.
A decis în scurt timp că acesta este domeniul pe care vrea să îl urmeze, iar anul următor au început să apară şi rezultatele. Prima olimiadă câştigată a fost în clasa a VIII-a. A urmat liceul Teoretic Internaţional de Informatică Bucureşti pe parcursul căruia a participat la şase olimpiade de Chimie.
A călătorit în ţări precum Rusia, India, Azerbaidjan, Georgia, Grecia sau Iran. „Când am fost în Rusia, am avut şansa să stăm într-un complex dintr-un sat în aproprierea oraşului Yakutsk.
Acolo noaptea, pe timpul verii, durează circa două ore dintre care maxim una este de întuneric complet. În Iran a fost un şoc cultural, e foarte diferit de ce vedem pe stradă în România. Nu mi s-a părut periculos, lumea era calmă, nu era deloc cum mă aşteptam”, îşi aminteşte Iliescu.
Chinezii sunt cei mai buni
Dacă la concursurile din Europa, la fiecare participare, Andrei era sigur de o medalie de aur, nu acelaşi lucru îl poate spune despre olimpiadele internaţionale. Cea mai bună ţară din lume la Chimie este China, potrivit lui Andrei.
De altfel, la olimpiada organizată anul trecut în Georgia lista primilor cinci clasaţi a arătat în felul următor: România, China, China, Rusia, China.
România a câştigat în total trei medalii de aur şi una de argint, rezultatul fiind cel mai bun din istoria participării româneşti la această competiţie. Ţara noastră s-a clasat pe locul I în Europa şi pe locul al II-lea în lume în clasamentul neoficial al ţărilor participante. La olimpiadă au fost prezenţi 264 de competitori din 75 de ţări.
Lui Andrei Iliescu, laureat cu aur şi la ediţia anterioară, i-a fost decernat Premiul IUPAC (The International Union of Pure and Applied Chemistry) pentru cel mai mare punctaj din concurs. El a obţinut 97 de puncte din 100. Până în prezent, palmaresul său cuprinde şapte medalii de aur şi două de argint la olimpiadele internaţionale.
De ce Harvard
După terminarea liceului, Andrei a avut de ales între Cambridge, Massachusetts Institute of Technology (MIT) şi Harvard. A ales-o pe cea din urmă datorită sistemului de învăţământ.
„Mi-a plăcut foarte mult comunitatea de la această facultate şi mi s-a părut că m-aş integra cel mai bine dintre facultăţile între care oscilam.
Aici am posibilitatea de a alege cursurile pe care le fac în facultate, sistemul fiind mult mai flexibil decât cel din România şi există multe programe ale facultăţii care încurajează socializare dintre profesori şi elevi”, spune Andrei.
După ce termină facultatea, Andrei se gândeşte să devină cercetător. „Nu sunt încă foarte sigur ce vreau să fac după ce termin facultatea, dar cel mai probabil voi continua studiile, aş vrea să rămân în mediul academic ca profesor la o facultate şi cercetător”, a încheiat Andrei Iliescu.
sursa: stiriactuale.net/