Stau toate în jurul une mese lungi în primaria din Oșești, Vaslui, polul sărăciei în România. Una a venit cu copilul în brațe că e mic și nu a avut în grija cui să-l lase. Altele au copiii mai mărunței pe afară, se joacă. Le întreb pe rând cum le cheamă, câți ani au și câți copii.
– Ioana, 30 de ani, cinci copii. – Loredana, 31 de ani, șase copii. – Lenunța, 40 de ani, opt copii. – Maria, 27 de ani, șase copii. Primul l-am făcut a 15 ani. – Florina, 22 de ani, trei copii. Dar pe doi i-am dat.
– Cui i-ai dat? I-a înfiat cineva? – Nu, doamnă, i-am dat la stat că nu am vrut să aibă și ei viața mea. – Cum adică? Nu înțeleg. – Păi noi suntem 9 frați. Io cu frații mei și i-am crescut pe ăia mai mici decât mine, dar când am făcut copiii nu am vrut să ajungă și ei să îi grijească frații lor.
Lângă femeia tânără care vorbește stă mama ei, Irina. Are 42 de ani, 9 copii și 3 nepoți, dintre care doi “dați la stat”. Trăiesc toți în aceeași curte într-o casă de lut cu o vatră afară și o gradină mică în care crește niște porumb, semn că mămăliga e mai prețuită decât niște roșii care nu satură gurile flămânde decât vara.
Femeile habar nu aveau că am călcat prin ograda lor în lipsă. În fața casei se zbenguiau șase copii. Cei mai prichindei abia au 2-3 ani. Băiețelul cel mai mic (2 ani) e unchiul fetiței de trei ani. Cred că v-am pierdut cu detaliile astea. Sunt frumușei și sociabili.
– Ce ați mâncat azi? – Biscuiți. – Biscuți si mai ce? – Biscuiți și atât, răspund copiii. Era trecut de miezul zilei. – Le-am facut și niște pește fript, că o cumpărat mama niște pește congelat pe caiet.
Completează o fetiță mai mare. – V-ați săturat? – Io nu, da’ am mai mâncat biscuiți, zice un băiețel. – Și ce mai mâncați voi? – Cartofi fierți când avem, îmi zice aproape salivând băiatul mai mare.
Reportaj realizat de Romania te iubesc
Pe prispa de lut care s-a fărâmat în timp zac niște ambalaje de Eugenia. Copiii mici sunt unși la gură si cu hainele pline de glod, dar cei mari sunt curat îmbrăcați. Șefă pare să fie o fetiță frumoasă cu ochi verzi îmbracată cu o bluză albă. Are vreo 12 ani O rog să îmi premită să intru în casă.
Mă poftește înăuntru. E totul curat, pus la locul protrivit, săracia e lucie dar curațenia nu lipsește din niciun colțișor. Pe peretele de la intrare una dintre mame, cred că cea mai tânărâ, a făcut desene pe perete “ca să ne placă nouă, la copii” îmi explică fețița cea frumoasă în alb, gazda mea. Au două camere, dar una e goală, nu au nimic ce să pună acolo, un pat ori un scaun.
Locuiesc cu toții in cămăruța curată pe care am văzut-o. Îmi dau și mie două corcodușe: “luați, că nu sunt acre și țin de foame”. Ne luăm la revedere, plec. Îmi dau lacrimile privind cele două corcodușe din mână mea.
În încăperea din Oșesti unde stau la povești sunt femei tinere, dar îmbătrânite înainte de vreme. Au mâini muncite și chipuri brazdate de nevoi. – Așa-i viata noastră, noi nu știm alta. Ce, la oraș îi mai ușor? Dacă ești sărac, nicăieri nu-i ușor. Uite că am șase copii și măcar mă bucur de ei. Aia mare are 14 ani și mă ajută cu ăilalți. – Câti ani? – Fac 30 de ani în iulie. – Pe primul l-ai făcut la 16 ani, cum e să fii gravidă la 16 ani? – Oh, e frumos, toată lumea umblă după tine, dacă mai vrei una, dacă mai vrei alta. Abia după ce naști te trezești singură cu un copil de care-i musai să ai grijă și te lasă toată lumea să te descurci. Atunci te apucă plânsul că pricepi că nu mai ai încotro și că nu mai ești mică, că ai copil mic de grijit. – Dar ai vrut să rămâi însărcinată?
– Doamnă, cine crezi că te întrebă dacă vrei să rămâi gravidă? Aici dacă vine bărbatul mai afumat acasă, ori stai ori o încasezi. Câtă bataie să mănânci? Stai, că trece și după aia cum ți-o ajuta Ăl de sus, poate scapi și nu rămâi gravidă. – Știți ce e aia contractepție? – Știm, doamnă, că nu suntem proaste, dar nu se mai dă.
– Ați făcut contracepție, întreb uimită? Câte dintre voi, ridicați mâna sus care ați făcut. – Din 19 femei, 10 ridică mâna. – Și de ce nu mai faceți? – Că nu se mai dă, doamnă. Știți cum mergeam la injecția aia pe care o făceam o dată la trei luni? Ceas! N-am lipsit niciodată.
Dar după aia nu s-a mai dat și de unde bani să le plateșți și să te duci după ele la oraș. Io n-am fost singură la Vaslui decât atunci când am născut. Îmi dă mie bărbatul să îi zic că îmi trebe bani să iau din alea.
Player video
